Cum se schimbă nevoile nutriționale odată cu îmbătrânirea ?

Moduri prin care îți poți păstra sănătatea în sezonul rece
November 3, 2017
De ce simțim constant nevoia de a consuma ceva dulce ?
December 9, 2017
Pe măsură ce îmbătrânim, este esențial să ne schimbăm stilul de viață și alimentația, pentru a obține cantitățile adecvate de nutrienți necesari organismului. Fiecare decadă aduce schimbări pe plan nutritional, fizic, dar și în ceea ce privește modul în care acesta funcționează.
Îmbătrânirea este legată de o varietate de modificări ale corpului, inclusiv pierderea mușchilor, pielea mai subțire și acidul gastric în cantitate mai mică (acidul scăzut al stomacului poate afecta absorbția nutrienților: vitamina B12, calciu, fier și magneziu), toate acestea afectând calitatea vieții.
De exemplu, studiile au estimat că 20% dintre vârstnici au gastrită atrofică, o afecțiune în care inflamația cronică afectează celulele care produc acid gastric.
Vârstnicii au capacitatea corpului de a recunoaște simțurile vitale precum foamea și setea mai reduse, de aceea sunt mai predispuși la deshidratare și înfometare, care duce în final la pierderea greutății.
Cantitatea de calorii necesară zilnică, la adulții în vârstă este diferită și datorită activităților fizice mai rare sau chiar deloc, totuși nevoile lor sunt mai crescute. De aceea, consumul de alimente nutritive bogate în alimente devine extrem de important.

Pentru a preveni anumite probleme de sănătate și pentru a ușura procesul de îmbătrânire v-am propus anumite idei:

  1. Un consum crescut de fibre alimentare ajută în problemele tranzitului intestinal și ușurează digestia;
  2. Consumul unei diete bogate în proteine ar putea ajuta la combaterea sarcopeniei, pierderea mușchilor și a forței legate de vârstă;
  3. Calciul și vitamina D sunt elemente nutritive importante pentru menținerea sănătății optime a oaselor prin consumul de lactate. Vitamina D poate fi luată din expunerea zilnică la soare timp de 10-15 minute.
  4. Îmbătrânirea crește riscul de deficiență a vitaminei B12. Adulții mai în vârstă pot beneficia în special de administrarea unui supliment de vitamina B12;
  5. Potasiul, magneziul, acizii grași omega-3 și fierul sunt alți nutrienți importanți care sunt necesari în dieta persoanelor vârstnice;
  6. Consumul unei cantități adecvate de apă este important pe măsură ce îmbătrânim, deoarece corpul dumneavoastră poate deveni mai puțin capabil să recunoască semnele de deshidratare, după cum am menționat mai sus;
  7. Consumul de fructe și legume este recomandat zilnic: cu cât sunt mai colorate natural, cu atât sunt mai pline de antioxidanți (afine, zmeură, roșii, cireșe, frunzele de spanac etc.)
  8. Cerealele integrale nu ar trebui să lipsească din bucătăria nimănui, în special din a celor vârstnici. Sunt o sursă excelentă de vitaminele din complexul B și conțin fibre alimentare. Putem opta pentru fulgi de ovăz, grau integral sau quinoa;
  9. Proteine de calitate înaltă: consumul de proteine preparate corespunzător și din surse sigure va ajuta la prevenirea unor afecțiuni, cum ar fi: hipercolesterolemie, hipertensiune arterială, diabet;
  10. Cantitatea de acizi grași Omega-3 este extrem de importantă, iar sursele cele mai bune sunt: nucile, somonul, tonul, macroul, iar în conservele de sardine în suc propriu, găsim mienerale esențiale. Două porții de pește săptămânal, sunt suficiente pentru a acoperi necesarul;
  11. Limitarea băuturilor cu adaos de sare sau zahăr;
  12. Acordarea atenției în ceea ce privește controlul porțiilor;
  13. Folosirea ierburilor aromate și a condimentelor este indicată deoarece crește pofta de mâncare și schimbă gustul dulce al unor mâncăruri, datorită administrării de medicamente.
Pentru fiecare perioadă a vieții, este necesar să luăm anumite măsuri și să optăm pentru un stil de viață echilibrat cu alimente sănătoase și cât mai naturale. De ce să nu ne îmbunătățim calitatea vieții dacă putem ?
http://1. https://health.usnews.com/health-care/articles/2017-11-01/health-tip-eating-healthier-as-you-age
http://1. https://www.webmd.com/healthy-aging/features/nutrition-for-seniors#2

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *